Cadrul financiar 2014 – 2020 urmează să fie discutat în cadrul Consiliului European


© Tatiana - Fotolia.com

27.06.2012

Noul cadru financiar multianual (CFM) al UE va fi unul dintre subiectele care vor fi discutate de către șefii de stat și de guvern la 28 – 29 iunie 2012. Prima dezbatere la nivelul liderilor privind substanța acestei chestiuni a fost pregătită de Consiliul Afaceri Generale la 26 iunie.

„Reuniunea a confirmat faptul că dispunem acum de baze solide pentru negocierile finale, aceasta fiind sarcina pe care ni s-a cerut să o îndeplinim”, a spus ministrul danez pentru afaceri europene Nicolai Wammen, care a prezidat ultima reuniune a Consiliului pe tema CFM din cursul președinției daneze. „Am obținut, de asemenea, un angajament foarte clar din partea viitoarei președinții cipriote, conform căreia lucrările desfășurate de președinția daneză vor fi punctul său de plecare pentru viitor.”

Discuțiile organizate de Consiliu în primăvară s-au bazat pe un „cadru de negociere”, un document care prezintă aspecte esențiale și opțiuni, elaborat și permanent actualizat de președinția daneză. În prezent, acesta conține un număr mic de cifre între paranteze drepte, întrucât majoritatea cifrelor vor fi adăugate ulterior, pe parcursul procesului de negociere. Cea mai recentă versiune a „cadrului” va fi prezentată Consiliului European ca orientare pentru viitor.

Pentru simplificarea dezbaterii în cadrul viitorului summit, președintele Consiliului European a transmis delegațiilor două întrebări:

  • Care este modul optim în care pot contribui diversele politici din cadrul noului CFM la crearea de creștere economică și de locuri de muncă și la îmbunătățirea calității cheltuielilor la nivelul UE?
  • În ce mod ar trebui să stabilim prioritățile pentru cheltuielile din cadrul diverselor domenii de politică și cum ar putea fi aceste cheltuieli adaptate mai bine la Strategia Europa 2020?


Următoarele etape din cadrul negocierilor privind CFM:

  • 28 – 29 iunie 2012: Consiliul European va lua în discuție cadrul de negociere.
  • A doua jumătate a anului 2012: negocierile vor continua în timpul președinției cipriote.
  • Sfârșitul anului 2012: finalizarea planificată a negocierilor.

 

Linkuri:

Numeroase date fundamentale, un glosar și documente conexe etc. pot fi găsite în raportul special privind CFM.

Dezbaterea Consiliului (înregistrare video în toate limbile)
Comunicatul de presă
(vizează întreaga reuniune)
Conferința de presă
(înregistrare video în mai multe limbi)